BIBLIOTECA SCOLII GIMNAZIALE AVRAM IANCU COVASNA-VOINESTI
email: biblioteca.scolii.noastre@gmail.com

luni, 30 septembrie 2013

Proiectul SINCRON, din respect pentru mediu

La sfârşitul săptămânii trecute, câţiva elevi ai şcolii noastre au participat la Proiectul SINCRON. 
Proiectul s-a desfăşurat în perioada 17-30 sept. 2013 cu ocazia derulării campaniei Lets do it, Romania!, proiect organizat la nivel naţional de Agenţia Naţională de Mediu, la care au participat câte 10 elevi din 10 şcoli ale judeţului Covasna împreună cu profesorii lor. De la şcoala "Avram Iancu" au participat 15 elevi. Proiectul şi-a propus să conştientizeze în rândul elevilor importanţa reciclării selective, efectele nocive asupra mediului a comportamentului umanşsi să-i înveţe pe aceştia să aibă un comportament ECO prin respectarea mediului înconjurator şi  protejării speciilor aflate în rezervaţiile naturale. In acest sens organizatorii au ţinut prezentări şi prelegeri interactive despre cum să avem un mod de viaţă ECO şi să protejăm resursele, dar s-au derulat şi acţiuni de ecologizare în zona staţiunii Balvanyos, în ziua de sâmbătă, iar duminică tţti elevii au participat la campania de plantare a puieţilor din zona localităţii Olteni. 
Proiectul a fost bine primit de elevi care s-au implicat în toate activităţile desfăşurate în aceste zile, finalizat cu Concursul Natura 2000 prin ochii copiilor, unde echipajul format din Olărescu Alina, Sandulea Ana-Maria, Bunghez Emilian, Papuc Horea si Manea Darius a obţinut locul III, iar celelalte 2 echipe au primit premii speciale.
Iată şi câteva imagini:












 Sursa foto: prof. Adriana Bota


 Sursa foto: Andrei Popica

duminică, 29 septembrie 2013

Let's Do It, Avram Iancu!



Acțiunea globală de curățenie este organizată sub numele de Let`s Do It, World!, fiind inițiată de comunitatea cu același nume, care cuprinde toate țările în care a fost deja realizat proiectul “Let`s Do It!” Cele 85 de țări participante din întreaga lume îşi propun să aducă o schimbare reală și să demonstreze că oamenilor le pasă de natură și de ţara în care locuiesc şi că vor să trăiască într-o lume mai responsabilă.
În ţara noastră, totul a început în vara anului 2009, când pe internet a circulat frenetic un filmulet despre cum au facut-o estonienii şi curând au apărut şi la noi oameni cu iniţiativă (şi, de ce nu, cu viziune) care au spus “Let’s Do It, România!”. Multa muncă a stat în spatele organizării mişcării care a culminat în 25 septembrie 2010 cu prima zi de curaţenie generala la care au participat 200.000 de voluntari. In 2011 peste 300.000 de persoane şi-au suflecat mâinile, s-au pus pe curaţenie şi rezultatele au fost deosebite. “Let’s Do It, România!” avea experienţă şi creştea de la an la an.
În 2013, în oraşul staţiune Covasna, Primăria Covasna, Ocolul Silvic, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu şi Asociaţia EcoBios au spus împreună „Let’s Do It, Covasna”, în data de 29 septembrie. Voluntari de la toate cele cinci entităţi implicate în parteneriat au participat sâmbătă la cea de-a patra ediţie a campaniei naţionale de ecologizare ,,Let’s do it România”, încercând să contribuie la protejarea naturii şi la sensibilizarea cetăţenilor cu privire la colectarea şi depozitarea corespunzătoare a deşeurilor. Zonele din împrejurimile oraşului au fost ecologizate, strângându-se un număr impresionant de saci cu gunoaie. Campania „Let’s Do It, Covasna”,  prin acţiunile de ecologizare, a încercat să-i determine pe oameni să devină conştienţi de problemele mediului, iar în condiţiile în care copiii înţeleg că trebuie să protejeze natura, există şanse ca lucrurile să se schimbe. Cei mici sunt eficienţi atunci când trebuie să convingă pe cineva să-şi schimbe comportamentul, cred organizatorii acestei campanii de responsabilitate socială.










Sursa foto: Prof. Monika Kocsis

UN SECOL CU MARIA TĂNASE



Joi, 26 septembrie 2013, la Sala Unirea din Voineşti, Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu a organizat manifestarea culturală UN SECOL CU MARIA TĂNASE.  
 Maria Tanase, poate cea mai cunoscuta interpreta de muzica populara, s-a născut pe 25 septembrie 1913, în București şi a decedat în 22 iunie 1963. A fost supranumită Pasărea măiastră, Edith Piaf a României și Regina cântecului popular.

Maria Tănase a avut un repertoriu alcătuit din aproape 400 de cântece din toate regiunile României.
Marele istoric Nicolae Iorga a invitat-o să cânte la închiderea cursurilor de vară de la Vălenii de Munte, în septembrie 1938. Acesta a numit-o "pasărea măiastră". În urma unei audienţe la Hanul Ancuţei, din al cărei juriu făceau parte nume celebre ca Constantin Brăiloiu, Mihail Jora, arhitectul George Cantacuzino, Maria Tănase, acompaniată de maestrul Grigoraş Dinicu, a fost aleasă în unanimitate să reprezinte cântecul popular românesc pe continentul american, la Expoziţia Internaţională de la New York (1939). Astfel, a cântat în faţa preşedintelui american H. Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Constantin Brâncuşi şi George Enescu.

Pe 26 septembrie 2013, participantii la manifestarea UN SECOL CU MARIA TĂNASE au fost martori la momente frumoase oferite de Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu: evocarea personalităţii Mariei Tănase şi a fascinantei sale poveşti, audiţii discuri patefon sau vinil, premierea câştigătorilor concursului "Cine iubeşte şi lasă...", concurs karaoke (cu participări inedite şi deosebite), audiţii remix-uri după Maria Tănase, etc.
In mod special, o felicităm pe Adelina Verdeş, elevă a şcolii noastre, care a interpretat remarcabil o piesă a Mariei Tănase!!! 









DE ASCULTAT:



Mult succes in noul an scolar!


Dragii mei, va doresc un an scolar frumos, cu multe realizari si multe vizite la biblioteca!