BIBLIOTECA SCOLII GIMNAZIALE AVRAM IANCU COVASNA-VOINESTI
email: biblioteca.scolii.noastre@gmail.com

miercuri, 11 iunie 2014

COVASNA PROTEJEAZA MEDIUL!



Joi, 5 iunie, Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu a marcat la Covasna Ziua Mondială a Mediului printr-o serie de manifestări care au implicat tinerii, care au înţeles că omul, ca specie biologica, este dependent de natura si nu poate trai in afara ei, că fiecare dintre noi poate contribui semnificativ la ameliorarea si protejarea parcurilor, a spatiilor verzi sau a gradinilor, precum si la celebrarea acestei sarbatori prin participare si sustinere. La sala Unirea s-au întâlnit elevi ai Şcolii Gimnaziale Avram Iancu, iar participanţii la concursul COVASNA PROTEJEAZA MEDIUL, organizat de Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă  ALUTUS din Sfântu Gheorghe, şi-au prezentat lucrările. Cei trei câştigători (Dumitru Viorel Oltean, Ana Lupaşcu şi Elena Arteni) vor beneficia de locuri gratuite în tabără în Delta Dunării, oferite de Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă  ALUTUS, prin implicarea reprezentantului acesteia, Cătălin Lazăr. De asemenea, au fost premiaţi participanţii la concursul de fotografie COVASNA MEA CURATĂ, cu diplome, cărţi şi carduri euro26 oferite de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna- compartimentul Tineret. Premiul de popularitate (în urma votului exprimat pe Facebook) a fost obţinut de fotografia d-rei Oana Bîrlă:


La final, cu toţii au fost provocaţi să participe la cursa pe biciclete, aflată la a doua ediţie.
Considerăm că marcarea Zilei Mondiale a Mediului reprezintă un binevenit semnal şi un îndemn de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare.




ZIUA EROILOR NEAMULUI



După ce au prăznuit în biserică „Înălţarea Domnului”, hramul bisericii din Covasna- Voineşti, clopotele au sunat din nou şi enoriaşii, împreună cu preotul paroh Ioan Ovidiu Măciucă, s-au adunat în faţa Monumentului Ostaşului Român din Piaţa Eroilor pentru  a aduce un omagiu celor ce şi-au jertfit viaţa pentru apărarea neamului.
În faţa monumentului pe care sunt înscrise numele eroilor covăsneni, căzuţi în cele două mari războaie mondiale, au venit: prefectul  judeţului Covasna, Marius Popica, primarul oraşului, Thiesz Janos, consilieri locali, elevi, profesori şi reprezentanţi ai instituţiilor din oraş.
Ceremonia a început cu intonarea imnului naţional „Deşteaptă-te române!”, s-a oficiat apoi o slujbă religioasă pentru pomenirea celor care au murit „pentru neam şi ţara lor”, după care s-a intonat imnul eroilor ”Presăraţi pe-a lor morminte” pe ritmurile căruia coroanele de flori au fost depuse pe soclul monumentului.
Despre semnificaţia acestei zile, de două ori sfinte pentru români, a vorbit prefectul judeţului Covasna, Marius Popica, menţionând că neamul românesc îşi datorează existenţa acestor eroi care, la fel ca Brâncovenii, prin jerfa lor pot fi consideraţi martiri, dându-şi viaţa nu numai pentru patrie, ci şi pentru credinţa strămoşească.
Un moment emoţionant, aplaudat de cei prezenţi, a fost prezenţa d-lui Gheorghe Cojocaru, veteran de război, în faţa monumentului. Gheorghe Cojocaru are peste 90 de ani şi este ultimul veteran de război din Covasna.
Patriotismul românesc nu a însemnat niciodată ură împotriva altor neamuri, ci numai o datorie sfânta faţă de neamul în care Dumnezeu a rânduit să ne naştem. Lucian Blaga spune: "Nici un popor nu este atât de decăzut încât să nu merite să te jertfeşti pentru el, daca îi aparţii cu adevărat."
Să le aprindem eroilor noştri o lumânare şi să-i rugăm să ne ierte pentru că nu ştim să le urmăm exemplul, pentru că nu mai înţelegem azi sensul luptei şi jertfel lor, renunţând atât de uşor la dragostea de patrie, ca la o haină învechită.
Pentru ei, dacă nu pentru noi, avem datoria să redevenim patrioţi, să ne iubim ţara şi neamul şi credinţa, iar steagul românesc să fie înfăţişat neîncetat tinerei generaţii. Să înţelegem din jertfa lor, a bunilor şi străbunilor noştri, că lupta pentru unitate şi neatârnare trebuie dusă până la capăt, chiar cu preţul sacrificiului suprem.










GÂNDEŞTE GLOBAL, ACŢIONEAZĂ LOCAL!



5 IUNIE
ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI


SLOGANUL- GÂNDEŞTE GLOBAL, ACŢIONEAZĂ LOCAL!


Activitatea desfăşurată a avut ca scop însuşirea de cunoştinţe, formarea de abilităţi şi comportamente necesare pentru menţinerea şi îmbunăţirea calităţii mediului, astfel încât să prevină problemele de mediu in viitor.
Transmiterea către generaţiile viitoare a unui mediu curat si sanatos,dorind a se construi un exemplu activ de implicare a eleviilor, profesorilor in efortul comun de a promova calitatea mediului inconjurator, din activitati care contribuie la promovarea princiipilor ecologice si dezvoltarii durabile a vietii umane in scopul asigurarii unui viitor intr-un mediu sanatos, la nivelul comunitatii covasnene.
Obiectivele activităţii- Identificarea calităţilor mediului înconjurător necesare unei vieţi sănătoase.








 Text si foto: bibliotecar, Poteică Mirela

luni, 2 iunie 2014

COVASNA MEA CURATA!


Va asteptam la orele 15.00, la Sala Unirea, la simpozionul cu tema SA LUAM ATITUDINE! 
Invitat: Hobincu Zoltan, de la Garda de Mediu
Copiii de la Scoala Gimnaziala "Avram Iancu" isi vor prezenta lucrarile cu care au participat la concursul COVASNA PROTEJEAZA MEDIUL
Vor fi premiate cele mai frumoase fotografii din concursul de fotografie COVASNA MEA CURATA
La orele 17.00 (daca nu ne va impiedica ploaia), vom da startul cursei cicliste EXPLORAM COVASNA PE BICICLETE!