BIBLIOTECA SCOLII GIMNAZIALE AVRAM IANCU COVASNA-VOINESTI
email: biblioteca.scolii.noastre@gmail.com
Se afișează postările cu eticheta anunturi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta anunturi. Afișați toate postările

marți, 24 mai 2016

EROUL DIN FAMILIA MEA!


Concurs adresat elevilor din școlile orașului Covasna: 
EROUL DIN FAMILIA MEA!

Condiții de participare:
- prezentarea unei lucrări de 2 – 5 pagini, în Word, compunere artistică (amintire, evocare, portret, povestire, versuri etc.), publicistică (interviu, medalion, reportaj etc.) sau ştiinţifică (schiţă biografică, eseu vizând contribuţia acestuia la derularea unui fapt istoric contemporan etc.);
- ilustraţii diverse, ca anexe, având la bază copii de pe documente ale epocii: portrete, fotografii de grup, fotografii din timpul celor două războaie mondiale, fotografii de la diverse ceremonii militare, inclusiv de decorare a unor militari, acte militare (brevete, ordine de serviciu, foi de drum, scrisori din timpul războiului, cărţi poştale, legitimaţii, acte doveditoare ale deţinerii unor medalii, decoraţii, ordine, comunicate privind decesul eroului respectiv primite de la autorităţile militare), extrase din presă etc.

joi, 15 octombrie 2015

”Crăiasa naturii și copiii ei”, volum de versuri pentru copii al poetului covăsnean Toth Arpad

Poetul covăsnean Toth Arpad, care își semnează poeziile cu pseudonimul Artangel, a acceptat invitația Bibliotecii Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” din Voinești și vine să le vorbească elevilor de la clasele primare despre noua lui carte, Crăiasa naturii și copiii ei, volum de versuri dedicat copiilor.
Copiii vor recita din poeziile din volum, iar la sfârșit vor primi autografe pe carțile dăruite de poet. 


duminică, 11 octombrie 2015

Voineşti, locul copilăriei mele


ASOCIAŢIA CULTURAL CREŞTINĂ JUSTINIAN TECULESCU, în parteneriat cu ŞCOALA GIMNAZIALĂ AVRAM IANCU, organizează concursul de compuneri, poezii, eseuri, creaţii plastice, cu tema Voineşti, locul copilăriei mele
Toți participanții vor fi răsplătiți cu diplome de participare, iar cele mai bune lucrări vor fi recompensate cu premii constând în cărți.
Lucrările vor fi expuse la sediul Asociaţiei Cultural Creştine Justinian Teculescu
Creațiile elevilor se predau la Biblioteca Școlii AVRAM IANCU până joi, 29 octombrie 2015

Concursul  "Voineşti, locul copilăriei mele" face parte din activitățile proiectului TRADIȚII ȘI OBICEIURI DIN COVASNA, realizat cu sprijinul financiar al CONSILIULUI JUDETEAN COVASNA

ETNOFOTO.doc


ASOCIAŢIA CULTURAL CREŞTINĂ JUSTINIAN TECULESCU organizează 
CONCURSUL ETNOFOTO.doc

Concursul ETNOFOTO.doc urmăreşte colectarea de fotografii vechi de familie din orașul Covasna. La concurs se vor înscrie fotografii cu caracter istoric sau etnografic (viaţa de familie, evenimente, costum popular, obiceiuri tradiţionale, ocupaţii, arhitectură tradiţională, industrie casnică, armată etc)
Numărul imaginilor/participant nu este limitat, obiectivul proiectului fiind salvarea digitală a documentelor fotografice împreună cu elemente de cultură tradiţională.
Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu va susţine transpunerea fotografiilor pe suport digital (scanate; minim 300 dpi, format jpg, bmp). Imaginile culese de la participanţi, digitalizate, apoi returnate proprietarilor, vor fi cesionate Asociaţiei Cultural Creştine Justinian Teculescu în vederea îmbogăţirii arhivei, realizării de expoziţii, tipărituri, site web. Participanţii la concurs vor avea posibilitatea să doneze fotografiile vechi pentru arhiva Asociaţiei.

Fiecare imagine va fi însoţită de o fişă-document care va cuprinde următoarele date:
- Nume prenume participant, adresa, nr. telefon, mail.
- Nume proprietar fotografie, adresa, nr. telefon/mail . Semnătura pentru cesionarea imaginii.
- Subiectul imaginii, Localitatea de provenienţă, Datarea imaginii, Cine a realizat fotografia (unde e posibil)
- Povestea imaginii: Descrierea imaginii (identificarea personajelor, obiectelor, o scurtă descriere a evenimentului fotografiat, provenienţa fotografiei, istoricul fotografiei, ce semnificaţie are fotografia pentru familie, unde se păstrează fotografia)

Premii acordate: diplome de participare la activitățile proiectului TRADIȚII ȘI OBICEIURI DIN COVASNA, invitații gratuite la spectacolele organizate de ACCJT, includerea imaginilor și a poveştilor legate de acestea în viitoarele lucrări monografice publicate de ACCJT.

Participanții pot aduce fotografiile la sediul Asociației Cultural Creștine Justinian Teculescu, sau, dacă au posibilitatea să le scaneze, pot trimite imaginile pe adresa de e-mail asociatiaiustinianteculescu@gmail.com

Concursul ETNOFOTO.doc face parte din activitățile proiectului TRADIȚII ȘI OBICEIURI DIN COVASNA, realizat cu sprijinul financiar al CONSILIULUI JUDETEAN COVASNA

miercuri, 9 septembrie 2015

AVRAM IANCU


Luni, 14 septembrie 2015, orele 10.00, va avea loc inaugurarea monumentului lui Avram Iancu, din curtea Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” din Voinești. Acesta este opera sculptorului covăsnean Nicolae Mihail Bohățel. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Local Covasna și al Asociației Cultural Creștine Justinian Teculescu.

Mereu avem nevoie de repere de identitate. Noi toţi şi cu atât mai mult copiii noştri. Este nu numai benefic, dar şi obligatoriu ca aceştia să crească având în vedere fapte, pilde, chipuri ale strămoşilor noştri – cei care ne-au dat ţara în care locuim. O astfel de personalitate jalon este Avram Iancu.
În istoria popoarelor apar uneori momente de cumpănă, de primejdie. Atunci norocul sau voinţa divină aduc în fruntea popoarelor una sau mai multe personalitaţi pentru a le călăuzi – un astfel de ales a fost Avram Iancu.
Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Ţebea) a fost un patriot ardelean de primă mână, avocat de meserie, care a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 – 1849, din Transilvania. La numai 24 de ani, el conducea pe cei ce cu mult curaj s-au ridicat împotriva unor vechi şi strâmbe rânduieli.

Cum spuneam, este imperios necesară prezenţa simbolurilor determinante pentru cultura şi istoria noastră în spaţiul public al comunităţii. Un bust al eroului naţional Avram Iancu în curtea Şcolii Gimnaziale "Avram Iancu" denotă respect pentru valorile neamului, recursul la modelele identitare româneşti. De asemenea, un astfel de monument sacralizează spaţiul. Îl şi înfrumuseţează. Mai mult, într-un oraş turistic, cum este staţiunea Covasna, un asemenea edificiu reprezintă pe lângă o necesitate şi o atracţie turistică, un “loc de văzut” pentru vizitatorii urbei. 

miercuri, 27 mai 2015

SĂ DONĂM O CARTE PENTRU ELEVII DIN BASARABIA!



BIBLIOTECA 

 ŞCOLII GIMNAZIALE AVRAM IANCU COVASNA



ne aşteaptă


SĂ DONĂM O CARTE
PENTRU ELEVII DIN BASARABIA


Orice donaţie este bine venită şi va fi apreciată de cei care au nevoie cu adevărat!

În Republica Moldova, există numeroase localităţi rurale, unde bibliotecile şi instituţiile de învăţământ  nu dispun de fonduri de cărți  pentru a le pune la dispoziţia tinerilor şi adulţilor, sau, printre puţinele cărţi existente în patrimoniul bibliotecii, unele sunt scrise în grafie chirilică. Acest fapt este un impediment pentru populaţie, în special pentru elevi, de a avea acces la orice sursă de informare.

Nicolae Steinhardt spunea „Dăruind vei dobândi”.
Tu vei dărui o carte, ei vor primi un Dar. Dar care le va îmbogăți bibliotecile şi cunoștințele.



INFORMAŢII- la doamna bibliotecă, Mirela Poteică

UPDATE:
Sprijinim campania inițiată de Acțiunea 2012 Covasna!

 

sâmbătă, 9 mai 2015

9 mai – zi cu triplă semnificaţie istorică



Ziua de 9 MAI are in constiinta poporului român o tripla semnificatie: proclamarea independentei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coalitiei Natiunilor Unite in cel de- Al Doilea Razboi Mondial la 9 mai 1945 si Ziua Europei.

Proclamarea independentei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o incununare a stradaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranitatii otomane.

In acea zi memorabila, Mihail Kogalniceanu declara in Parlamentul tarii: 'Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare'. Independenta astfel proclamata trebuia consfintita si aparata pe câmpul de lupta spre a putea fi impusa fortelor militare turcesti si recunoscuta apoi de puterile europene.

Al doilea eveniment se refera la ziua de 9 mai 1945, zi in care Aliatii din cel de-al doilea razboi mondial au obtinut victoria impotriva Germaniei naziste, punând astfel capat celei mai pustiitoare conflagratii din istoria continentului european.

Cel de al treilea eveniment este ZIUA EUROPEI - 'Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice... Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie'.

luni, 13 aprilie 2015

Hristos a înviat!


   

George Toparceanu - La Pasti


Astazi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necajite si mânjite,
Zece oua înrosite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce va este, fratioare,
- Ce va doare?
Nu va ninge, nu va ploua,
Stati gatite-n haina noua,
Parca, Dumnezeu ma ierte,
N-ati fi oua...
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Lânga pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pân'la urma tot nu scap!
- Ne gateste de parada.
- Ne ciocneste cap în cap
Si ne zvârle coaja-n strada...
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam sa fiu omleta!
- Eu, de m-ar fi dat la closca,
As fi scos un pui albastru...
- Si eu unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi sa tac:
Asa galben sunt, ca-mi vine
Sa-mi închipui ca pe mine
M-a ouat un cozonac!...

sâmbătă, 28 martie 2015

Felicitări olimpicilor noștri!



În luna martie s-a desfășurat faza județeană a olimpiadelor școlare. Elevii școlii noastre s-au întors cu premii și mențiuni, motiv pentru care îi felicităm din toată inima! Dragii noștri, s-o țineți tot așa!
Merită felicitările noastre în mod deosebit Darius Manea, din clasa a V-a A, care s-a calificat la faza națională a olimpiadei de matematică!
Dar toate aceste rezultate nu se puteau obține fără pregătirea și sfaturile oferite de către cadrele didactice, care merită din plin prețuirea tuturor!
FELICITĂRI!

  Limba și literatura română, prof. Dana Pătru:

Cimpoiaș Maria
V
Locul II
Postolachi Cristina
V
Mențiune
Vlaicu Mihnea
VI
Mențiune
Posoiu Ștefania
VII
Locul III
Dragomir Denisa
VII
Mențiune
Leu Flavius
VIII
Mențiune

  Matematică, prof. Lazar Emese:

Manea Darius
V
Locul I/Calificat la etapa națională
Cotici Rareș
V
Mențiune
Vlaicu Mihnea
VI
Locul III
Popica Elena
VI
Mențiune

  Cultură Civică, prof. Adriana Bota:

Bocîrnea Alexandru
VIII
Locul III
Ananina Iulia
VIII
Locul III
Bocîrnea Andrada
VIII
Mențiune
Popa Oana
VIII
Mențiune

  Geografie, prof. Claudia Vlad:

Leu Flavius
VIII
Locul II
Muntean Narcisa
VIII
Locul III

  Religie, prof. Dochița Măciucă:

        Ananina Iulia
       VIII
       Locul II


miercuri, 12 noiembrie 2014

DAN PURIC – one man show "Suflet Românesc"

DAN PURIC – one man show "Suflet Românesc"

COVASNA, 20 noiembrie 2014, orele 18.00
CENTRUL CULTURAL COVASNA

Organizator: Asociatia Cultural Crestina Justinian Teculescu, cu sprijinul Institutiei Prefectului judetului Covasna

Dan Puric revine în lumina reflectoarelor cu aceeaşi forţă şi aceeaşi subtilitate binecunoscută. O izbucnire de revoltă, umor şi speranţă. O metaforă care ridică omul românesc din mizeria acestei lumi, pentru a-i dezvălui o perspectivă mistică asupra istoriei, de natură să-l facă să renască. O probă de inegalabil talent şi o excepţională virtuozitate în exprimarea artistică.
Dan Puric spune, prin pantomimă, povestea ieşirii din comunism a poporului român, a încercării lui de adecvare la sistemul occidental, cu preţul unor umilinţe şi a unor suferinţe majore, în absenţa unei adevărate înţelegeri din partea Occidentului.
"Dedic acest spectacol poporului roman, frumuseţii lui interioare necorupte, care intr-o zi îl va ajuta sa se refacă. Iubind aceasta frumuseţe va avea puterea ca odată plecat in lume sa-i tămăduiască şi pe alţii." Dan Puric

marți, 23 septembrie 2014

ORKLA Romania sustine elevii performanti de la Scoala Gimnaziala Avram Iancu


 
·     Angajatii companiei si ai fabricii locale “Productie Ardealul SRL” le-au făcut un cadou neasteptat elevilor – o a treia sala de clasa a fost renovata si dotata cu mobilier nou, donatia fiind completata cu un calculator, dupa ce in vara alte doua clase au trecut prin lucrari de renovare
·       Reprezentantii companiei au anuntat, odata cu deschiderea anului scolar, si un sistem de recompense menite sa ii motiveze pe elevii premianti si pe cei olimpici

Scoala a inceput asa cum trebuie pentru elevii Scolii Gimnaziale Avram Iancu din Covasna: cu clase curate si dotate, cu un loc de joaca reamenajat si cu un calculator in dotare. Toate acestea au fost oferite in dar de compania ORKLA Foods Romania si fabrica “Productie Ardealul SRL” Covasna, parte a companiei, angajatii acesteia fiind voluntarii care au lucrat pentru transformarea scolii intr-un loc primitor pentru cei mici.
La inceputul verii, pornind de la ideea ca in viata doar daruind poti dobandi, angajatii uneia dintre cele mai mari companii din domeniul FMCG – ORKLA Foods Romania – au transformat un team building intr-o acțiune de responsabilitate socială.  Intr-un weekend din luna iunie, peste 80 dintre angajatii ORKLA au lucrat zi-lumina pentru a transforma doua sali de clasa intr-un loc in care copiii vin cu placere. De asemenea, spatiul de joaca al scolii a fost renovat si dotat cu jocuri noi. Ulterior, pe parcursul verii, a fost renovata si dotata si o a treia sala de clasa, compania daruindu-le copiilor si un calculator.
“Continuam acest demers prin care vrem sa renovam si sa dotam toate clasele de curs ale Scolii Gimnaziale Avram Iancu din Covasna, astfel incat copiii inscrisi la aceasta scoala sa vina cu drag la cursuri si sa isi inceapa viata de scolar intr-un mediu adecvat si atragator care sa le insufle dragostea de carte. Dupa ce am «adoptat», practic, aceasta scoala ne vom preocupa in perioada urmatoare si de rezultatele copiilor. La festivitatea de deschidere a anului scolar am anuntat ca performanta elevilor va fi premiata in viitor, urmand sa ii sustinem la finalul acestui an scolar pe cei care vor lua premiul I la finalul anului, dar si pe cei care vor inregistra rezultate bune la olimpiadele scolare”, a declarat Manuela Banu, General Manager ORKLA Foods Romania.
In cadrul scolii din Covasna invata peste 350 de elevi si prescolari, aceasta fiind principala unitate de invatamant cu predare in limba romana din localitate.
“Suntem onorati de colaborarea cu compania ORKLA, deoarece mana de ajutor data de cei care lucreaza aici poate reprezenta o rampa de lansare pentru acesti copii”, ne-a spus Henorel Olarescu, directorul scolii din Covasna.
Orkla Foods Romania este parte a grupului norvegian ORKLA, una dintre cele mai mari firme listate la bursa din Norvegia. Produsele ORKLA Foods sunt locale, dezvoltarea lor pornind de la preferintele si nevoile consumatorilor romani, fiind insa realizate la standarde internationale in fabricile din Bucuresti, Covasna si Iasi. Sub cele noua branduri detinute in prezent in segmentul retail: Ardealul, Bunatati de la Bunica, Fruhstuck, Holland, LaMinut, Linco, Tomi, Unirea si Wiesana, care acopera mai multe categorii de produse - de la pate la conserve de carne, mustar, sosuri, creme de hrean, margarina, ketchup, aluaturi congelate – compania comercializeaza in prezent peste 80 de produse in diverse gramaje.