Crăişorii
din Covasna (detaşamentul „Avram Iancu” de la Şcoala Gimnazială Avram Iancu din
Covasna şi „Tricolorul românesc” de la Liceul din Covasna) au participat, la
sfârşitul săptămânii trecute, la Festivalul de colinzi „Veniţi la Ţebea, veniţi să
colindaţi cu noi, pentru străbuni, eroi şi pentru voi!”, organizat de Asociaţia
„Ţara Iancului - Iubirea Mea” din Deva şi Clubul de Elevi Voluntari
„Crăişorii”, ajuns la ediţia a VII-a.
Vechea
Biserică şi „Pantheonul Moţilor” de la Ţebea, judeţul Hunedoara, au primit, ca în fiecare an, colindători. În data de 13 decembrie
2014, crăişori din judeţele Hunedoara, Arad, Alba şi Covasna, au fost prezenţi
pentru a-şi aduce omagiul „Crăişorului Munţilor”, Avram Iancu, şi tuturor
Eroilor Neamului care au trecut, de-a lungul timpului, pe sub gorunii lui Horia
şi Avram Iancu.
Deosebita manifestare a debutat cu prezentarea Pantheonului Naţional de la Ţebea de către ghidul local Marioara Oprişa. A urmat, apoi, depunerea unei coroane de flori din partea Clubului de elevi-voluntari „Crăişorii” pe mormântul lui Avram Iancu, cu textul „Dormi în pace, noi veghem”. Acelaşi text fusese scris acum 115 ani pe flamura Tricolorului Românesc ataşat cununii de lauri pe care au depus-o studenţii clujeni I. Scurtu, G. Novacovici şi C. Stere, în 31 decembrie 1899, pe mormântul lui Avram Iancu, faptă care le-a atras prigoana, amendarea, exmatricularea universitară şi temniţa grea din partea autorităţilor ungureşti ale vremii. (O placă de marmură din Pantheon, ridicată prin grija Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, aminteşte această faptă a studenţilor.)
O colinda interpretată de către toţi participanţii adunaţi în jurul mormântului lui Avram Iancu, a fost semnalul de începere pentru serbarea de colinzi „Veniţi la Ţebea, veniţi să colindaţi cu noi, pentru străbuni, eroi şi pentru voi!”, care a continuat, apoi, în Biserica Ortodoxă cu Tricolor, cu interpretarea a câte două, trei colinzi creştin-ortodoxe de către fiecare formaţie de crăişori, după slujba de Te Deum, oficiată de un sobor de preoţi.
Un moment aşteptat de către toţi crăişorii l-a constituit lansarea şi distribuirea gratuită a Revistei „Ţara Iancului” nr. 8/2014, redactată şi editată de către Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Hunedoara şi Primăriei Deva. Distribuirea consistentelor cadouri procurate şi aranjate din timp în jurul Pomului de Crăciun prin grija Mihaelei Aurora Zamfir, secretar al Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, a fost posibilă datorită unor oameni cu suflet mare, de la diferite instituţii şi societăţi comerciale, către care se îndreaptă recunoştinţa organizatorilor. La Serbarea de la Ţebea din 13 decembrie 2014 au fost prezenţi peste 200 de participanţi, simpatizanţi şi colaboratori ai Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, majoritatea constituind-o însă elevii-voluntari din clubul „Crăişorii” din localităţile Horea, Gurahonţ, Arieşeni, Baia de Criş, Covasna, Albac, Ribiţa, Hălmagiu şi Scărişoara.
„E o sărbătoare dedicată Crăciunului, naşterii Domnului nostru Isus Hristos, dar şi tuturor eroilor, martirilor şi luptătorilor români ai căror reprezentanţi de frunte îşi au troiţe şi morminte aici, în Pantheonul de la Ţebea. Colindându-i, arătăm că-i avem mereu vii în inimile noastre, cinstind măreţia faptelor lor pentru Neam şi Ţară”, a spus ing. Ioan Paul Mărgineanu, preşedintele Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea”. Ca şi la ediţiile precedente, manifestarea s-a dorit a fi o promovare a românismului şi a valorilor sale.

Prof.
Florentina Teacă,
îndrumător
al Crăişorilor de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Covasna
Credit foto: Oana Bîrlă