Ziua Armatei României
este un prilej de mândrie pentru toţi cetăţenii ţării. Aşa au simţit şi elevii
Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Covasna, alături de membri ai comunităţii
locale, care au fost prezenţi la manifestarea OMAGIU ARMATEI ROMÂNE ŞI EROILOR
SĂI, organizată de Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu, în
parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Covasna.
Manifestarea de la sala
Unirea din 25 octombrie 2013 a fost un bun prilej de a rememora şi
de a elogia momente de glorie din istoria Armatei României. Intonarea
"Imnului Naţional", oficierea slujbei religioase de cinstire a
memoriei eroilor au avut darul de a impresiona asistenţa, aşa cum au
impresionat şi alocuţiunile invitaţilor. Domnul maior Gaiţă Liviu, de la
Batalionul 22 Vânători de munte Cireşoaia, ne-a readus în timp istoric,
"răsfoind" file din măreţele fapte săvârşite de adevăraţi lideri
spirituali şi militari ai neamului, pentru care fiecare petic de glie era
sfânt. Alături de noi a fost prezent şi domnul Gheorghe Cojocaru,
veteran de război, singurul dintre participanţii covăsneni la al doilea război mondial care mai este
printre noi. Acesta, cu răbdare, a răspuns la întrebările copiilor, a povestit
din experienţele sale pe front, a evocat figuri ale voineştenilor care s-au
jertfit pentru patrie şi pentru libertatea ei.
Elevii Şcolii Gimnaziale
„Avram Iancu” Flavian Muntean, Andrei Popica, Adrian Papuc și Adelina Verdeș, îndrumaţi de d-ra profesoară Adriana Bota, au pregătit şi ne-au
arătat emoţionante prezentări Power Point despre strămoşii lor, participanţi la
cele două războaie mondiale. Manifestarea s-a încheiat în acordurile melodiilor
patriotice cântate de Ana Maria Sandulea,
care, ca de obicei, a ajuns la sufletul spectatorilor prezenţi. Deşi
spectatorii nu au fost foarte mulţi, avem convingerea că în sala Unirea s-au
aflat cei mai buni dintre românii voineşteni.
La încheierea programului,
reprezentanţi ai Asociaţiei Cultural Creştine Justinian Teculescu, împreună cu
invitaţii şi cu o mână de copii s-au îndreptat către statuia Ostaşului Român
din faţa bisericii, pentru a depune o coroană de flori, omagiu adus celor care
s-au jertfit pentru această ţară.