Ne cunoastem tara...

Sambata si duminica, 25-26 mai 2013, plecand noi "pe urmele lui Avram Iancu", am profitat din plin de frumoasa calatorie prin Muntii Apuseni si am vizitat si Muzeul Aurului de la Brad, Casa Memoriala a lui Crisan din localitatea Ribita...ne-am intalnit si cu Aurel Vlaicu la muzeul care-i poarta numele...

Pe urmele lui Avram Iancu

Proiectul pentru tineret cu denumirea Festivalul cultural-patriotic „Ţara Crăişorului”, iniţiat de către Asociaţia Ţara Iancului-Iubirea Mea Deva şi Clubul de elevi-voluntari „Crăişorii”, se desfăşoară în acest an (ediţia a VI-a) sub titlul „165 de ani de la începerea Revoluţiei şi războiului de autoapărare a românilor din Transilvania, sub conducerea lui Avram Iancu” în parteneriat cu unităţi de învăţământ, primării şi eparhii ortodoxe din judeţele Hunedoara, Alba, Arad şi Covasna. Dupa ce la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, am fost făcuţi Crăişori, am participat şi la secţiunea a II-a , 25-26 mai 2013,la  Gurahonţ, Tebea, Baia de Cris. A fost o călătorie „pe urmele lui Avram Iancu”, cel al cărui mândru nume îl poartă şcoala noastră.

AVRAM IANCU - scurta biografie
Avram Iancu s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”. Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul “eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu, adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Profesorul Traian Popa, în “Monografia orasului Târgu Mures”, Editura “Corvin” 1932, descrie pe baza de documente de arhiva activitatea lui Avram Iancu în aceasta localitate, în pregatirea si desfasurarea Revolutiei Române din Transilvania anilor 1845-1848. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare, ca si Alexandru Papiu Ilarian, Ioan Oros-Rusu, Vasile Moldovan, Alexandru Batrâneanu si altii, a deplâns hotarârea motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”.
A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând: "Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10.000 de oameni, care i-au ramas fideli pâna în ultima clipa.

Sarbatorim Ziua Mediului...cu bicicleta

Icoane pe sticla

La orele de desen, sub indrumarea domnului profesor Olarescu Henorel, elevii scolii noastre au realizat icoane pe sticla foarte frumoase, care vor fi adunate intr-o expozitie permanenta, la loc de cinste pe holul scolii.

Am fost la teatru...si ne-a placut!

Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată...

Si actorii de la Teatrul Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe au venit sa ne prezinte spectacolul FATA BABEI SI FATA MOSNEAGULUI...

Padurea lui Adrian

Marius si Ana au deschis drumul celor care vor sa ne demonstreze ca sunt talentati!

Astazi, Adrian Papuc din clasa a VII-a A ne arata cum a folosit materiale din natura pentru a realiza doua tablouri foarte frumoase:

Inscriem si tablourile lui Adrian la Provocarea Verde a lunii mai, SA CONSERVAM NATURA!

Ana are...idei frumoase!

Marius (da, celebrul Marius al nostru, cel care a devenit cunoscut pentru pasiunea lui de a migali mai mereu la minunate creatii, cel care deja da interviuri...) a inspirat si alti elevi ai scolii noastre.
Ana Maria Bohăţel din clasa a 7-a a vrut sa ne demonstreze ca natura poate fi o sursa inepuizabila de materiale pentru a crea un tablou deosebit!

O lasam pe Ana sa ne descrie creatia sa:  "Lucrarea mea reprezinta un peisaj de primavara ! Toate lucrurile folosite sunt din natura , cu exceptia semintelor de dovleac , din care este confectionat acoperisul fantanii . Razele soarelui , sunt petale ale unei flori , la fel si norii ! Trunchiurile copacilor sunt bucati de lemn , iar cregile acestora sunt cregute mai mici . Florile copacilor sunt petale ale altor flori iar frunzele sunt fire de iarba Ceea ce inconjoara copacii si fantana este alcatuit din :fire de iarba , flori de soc si tot felul de flori gasite prin natura !"

Inscriem si lucrarea Anei la Provocarea verde a lunii mai, SA CONSERVAM NATURA!

Mesterelile lui Marius (3)

Va povesteam AICI ca Domnisoara lui Marius a fost premiata la concursul organizat lunar de comunitatea handmade PROVOCARI VERZI. Premiul a ajuns intre timp la Marius si tocmai ma pregateam sa va vorbesc despre el, cand am avut o surpriza mi-nu-na-ta: fetele de la acest site au vrut sa il cunoasca mai bine pe Marius al nostru  si "l-au luat la intrebari" Primul interviu al lui Marius a aparut si il puteti citi AICI!

Dragi "provocatoare", Marius va multumeste pentru ca ati facut cunoscuta povestea lui si v-a pregatit un mic dar, asa cum numai el stie sa faca:

 

O coaja de ou a fost transformata intr-un cosulet pentru flori, mai uscate sau mai verzi; in cazul in care nu va dati seama din fotografie (dra bibliotecara nu se prea pricepe la pozat), decorul de pe tavita e realizat din coji de ou maruntite si lipite cu migala...

Inscriem aceasta lucrare la Provocarea Verde a lunii mai, SA CONSERVAM NATURA!

Miorita covasneana...

Românul e născut poet

      De-l muncește dorul, de-l cuprinde veselia, de-l minunează vreo faptă măreață, el își cântă durerile și mulțumirile, își cântă eroii, își cântă istoria, și astfel suflet său este un izvor nesfârșit de frumoasă poezie.” - Cât de frumos a caracterizat Vasile Alecsandri literatura românească, și cât adevăr e în spusele sale.

      Una dintre cele mai bogate și mai frumoase literaturi populare europene, „frumuseți poetice de originalitate și fără seamăn în literaturile străine” a luat naștere din sentimentele poporului nostru, din frământările sufletești ale acestuia, din dorința lui de frumos, din dorul de libertate, fiind o adevărată oglindă a vieții acestuia.

      Această literatură continuă să se îmbogățească și, pentru a nu se pierde nimic din ea, căci acestă pierdere ar fi a culturii, a întregii spiritualități românești, trebuie să îndeplinim sfânta datorie de a o căuta, de a o culege, pentru a o feri de noianul timpului și al uitării.

      Poezia populară numită de Eminescu „limba simțământului”, este destul de bine reprezentată și aici, prin părţile noastre, în curbura munților Carpați. Iată o variantă locală a Mioriței, culeasă de domnul învățător Hulpoi Aurel, de la un bătrân iubitor de folclor din zona Covasna:

Miorița

Pogoară, pogoară pe plai

Tot nouă ciobani

De sunt veri primari

Și cu unul zece.

El e streinor

Cu oițe multe

Câte pietre-n munte

Atâtea-s cornute,

Câte pietre-n cale

Atâtea-s mioare,

Câte pietricele

Atâtea-s mielușele.

Vai, nouă ciobani

De sunt veri primari

Ei s-au vorbit

Și s-au sfătuit

La apus de soare

Pe el să-l omoare.

Bănișori să-i ia,

Oițe să-i ia

Și să le-mpărțească,

Să le răspândească.

Dar o mielușică

Ea o ocheșică,

Ea mi-i auzea

Șchioapă se făcea,

În urmă rămânea

Și unde-mi zbiera

Locul tremura,

Brazii veștejea,

Iarba se pârlea.

Dar stăpânul ei

Cârlig răsucea

Și în loc stătea

Oița-ntreba:

- Oiță, oiță,

Mie drăguliță,

De când te-am văzut

Și te-am cunoscut

Așa n-ai făcut.

Dar nu v-am păscut

Tot prin livezi verzi?

Apă nu v-am dat

La izvoare reci?

Ori nu v-am culcat

Pe-ale vârfuri-nalte

Unde vântul bate?

Oița-mi grăia:

- Stăpâne, stăpâne,

Stăpâniorul nostru

Ba tu ne-ai culcat

Pe-ale vârfuri-nalte

Unde vântul bate

Și tu ne-ai păscut

Tot prin livezi verzi

Și apă ne-ai dat

La izvoare reci.

Vai, nouă ciobani

De sunt veri primari

Ei că s-au vorbit

Și s-au sfătuit

La apus de soare

Să mi te omoare

Bănișori să-ți ia,

Pe noi să ne ia

Să ne împărțească,

Să ne răspândească.

Stăpânul grăia:

- Oiță, oiță,

Mie drăguliță,

De m-or omorî

Voi mi-ți îngropa

În târla oilor,

În jocul mieilor,

În dosul stânii

Să-mi aud câinii.

Cârligelul meu

Voi că mi-l veți pune

Stâlp la căpătâi,

Iar cu mângâiere

Fluieraș de soc

Ce-mi zice cu foc

Voi că mi-l veți pune

Sub ușa târlei

Vântul când o adia

Fluierul mi-o mișca

Fluierul mi-o zice

Oile s-or stânge

Pe mine m-or plânge

Cu lacrimi de sânge.

Ah, străin de mine

Mult străin în lume

Nici un ajutor

De la Dumnezeu

Și stăpânul meu...

În varianta covăsneană, lipsesc alegoria morții, apoteoza ciobanului, întâlnirea cu maica bătrână, portretul ciobanului, nunta mioritică și cadrul nupțial. Numărul ciobanilor este 10 și nu 3, ca în majoritatea celorlalte variante, aceasta constituind (poate) o influență a baladei Meșterul Manole, deși apariția acesteia nu este atestată în județul nostru.

Apar două versuri, neîntâlnite în niciuna din variantele cunoscute, "cârlig răsucea" și "cârligelul meu", element indispensabil vieții pastorale. 

Finalul conține o notă de înstrăinare, de asemenea neîntâlnită în alte variante ale Mioriței.

Si părinţii au participat la concurs...

De ce citesc?

Importanța cărții în viața mea

      Cartea, un întreg univers, unde intrăm într-o altă lume, unde visăm, unde ne informăm și unde ne refugiem câteodată.

      De ce citesc? O întrebare bună.

      Eu aparțin unei generații care nu a avut calculator, nu a avut televizor cu multe canale și atunci desenele mele animate au fost cărțile de povești ale mamei, poveștile inventate de mama sau cântecele bunicii.

      Când am ajuns la școală am fost fascinată de cărți încă de la început. Doamna învățătoare a fost prima care mi-a îndrumat pașii către lectură. Aveam lecturi obligatorii, dar nici cărțile nu se găseau peste tot. Atunci a apărut biblioteca școlii prima oară, apoi biblioteca orășenească, care au deschis pentru mine o grămadă de porți și viața mea s-a schimbat. Cărțile au devenit viața mea și chiar mai târziu, când anii au trecut, viața s-a complicat: examene, căsătorie, copil, serviciu, mi-am găsit timp să citesc, să evadez într-o lume paralelă unde toate problemele dispar.

      Știu că acum anii au trecut, lumea a evoluat, informația este mai ușor de găsit la televizor sau pe computer, dar nimic nu se compară cu relaxarea în fotoliu cu o carte bună care te captivează.

      Așadar, sfatul meu pentru copilul meu în special și pentru toți copiii în general este să încerce să găsească o carte care să-i captiveze, să încerce să intre în lumea cărților și nu le va părea rău. Au ce învăța, își vor dezvolta limbajul și creativitatea și viața lor se va schimba. Chiar dacă trăim în secolul vitezei, timpul se va opri și vor descoperi o mulțime de bucurii interesante.

      Sper că rândurile acestea v-au convins că pasiunea mea pentru citit  a început de mică și nu a dispărut niciodată.

      Mulțumesc celor care mi-au dat posibilitatea să alunec pe panta amintirilor și să vă împărtășesc o părticică din viața mea și astfel să mă cunoașteți mai bine.

                                                  Țupea Marioara Viorica - mămică clasa a VI-a