MIHAI EMINESCU – 165 DE ANI DE LA NAŞTERE

Elevii de la Şcoala Gimnazială Avram Iancu din Covasna nu l-au uitat pe Mihai Eminescu, iar în data de 15 ianuarie, când s-au împlinit 165 de ani de la naşterea sa, Luceafărul poeziei româneşti a avut parte de numeroase manifestări artistice. Elevii şi dascălii au ţinut să-l sărbătorească pe Domnul Eminescu prin cântec şi poezie, demonstrând cât de grăitoare este lirica eminesciană.

Astfel, după o prezentare Power Point despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, elevi din toate clasele gimnaziale, pregătiţi de prof. Dana Pătru, au recitat cunoscute poezii eminesciene sau versuri închinate marelui poet. Elevii clasei a VII-a A, îndrumaţi şi dirijaţi de „doamna de muzică”, prof. Maria Olteanu, au pregătit câteva dintre cele mai frumoase melodii pe versurile marelui nostru poet. A fost realizată, cu ajutorul doamnei bibliotecare Mirela Poteică, o expoziţie de caligrame realizate de elevi din clasele V- VIII.

Evenimentul din 15 ianuarie a încununat o săptămână întreagă de activităţi dedicate omagierii celui mai important poet român.

Revista „D’ale şcolarului” a tipărit un număr special, dedicat lui Mihai Eminescu. Elevii claselor primare, îndrumaţi de doamnele învăţătoare, în colaborare cu biblioteca şcolii, şi-au arătat talentul în concursuri de recitări, de creaţii poetice proprii, de desene inspirate din versurile eminesciene. Toţi elevii care s-au implicat în aceste activităţi au primit diplome de participare, iar câştigătorii au fost premiaţi cu cărţi oferite de Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu din Covasna.

La elevii de la secţia maghiară, ora de limba română s-a desfăşurat sub semnul lui Eminescu: copiii au lecturat poezii eminesciene mai întâi în limba română, după aceea în limba maghiară, apoi au ascultat aceleaşi versuri transpuse pe note muzicale.

Crăişorii din Covasna, aparţinând Clubului de elevi-voluntari „Crăişorii” al Asociaţiei Ţara Iancului-Iubirea Mea Deva, au folosit ora de dirigenţie pentru a purta discuţii despre importanţa lui Mihai Eminescu în literatura română, au prezentat diverse materiale despre viaţa şi moartea „poetului-nepereche”, despre activitatea lui publicistică şi politică, despre simţămintele de iubire ale marelui poet pentru români, pentru strămoşii noştri (se ştie că românii ardeleni au ocupat un loc special în preocupările, sufletul, publicistica, poezia şi lupta sa). De asemenea, Crăişorii covăsneni au participat activ şi la momentul artistic din data de 15 ianuarie.

Biblioteca şcolii noastre a pregătit o expoziţie de carte şi una cu desenele realizate de copiii participanţi la concursuri.

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, marcată în ziua naşterii lui Eminescu

De ce a fost aleasă ziua lui Eminescu drept zi a Culturii Naţionale? Mai este citită opera sa poetică, mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, şi cât de actuale sunt scrierile sale politice? Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a întrat în Guiness Book of Records, iar numele poetului a fost atribuit unui crater de pe Marte şi chiar unei mici planete.

Este „Omul deplin al culturii Române… o conştiinţă de cultură deschisă către tot”, scria Constantin Noica despre Mihai Eminescu.

Sute de pagini de poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări şi adaptări, chiar şi o schiţa a unei gra­matici sanscrite sau un dicţionar de rime, compun o operă vastă şi originală, lirică, nihilistă, eroică, fantastică, cosmogonică, didactică şi polemică care arată o minte iscoditoare, o bună educaţie filosofică şi o voinţă uriaşă de a stăpâni multe domenii.

Publicistica lui Eminescu, câteva mii de articole care vorbeau despre stat, progres social, civilizaţie şi cultură, a fost obiect de controversă, iar oamenii politici, ideologii sau sociologii au cultivat-o sau au repudiat-o în funcţie de interese.

Întreaga sa operă a fost influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, dar şi de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de sistemele de gândire ale Romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant sau Hegelşi chiar de filozofia buddhistă.

Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci

Tudor Vianu

„Ar fi meritat un Nobel pentru literatură, dar acest premiu nu se acordă postum”, afirma academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, care a militat şi a reuşit, cu sprijinul Academiei, ca ziua de 15 ianuarie să devină Ziua Culturii Naţionale.

Parlamentul a aprobat această lege în 2010, iar în expunerea de motive a iniţiatorilor legii se arată:

''Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, și a proiectelor culturale de interes național”.

Există precedente pentru această sărbătoare şi în alte ţări europene, în Spania, Ziua culturii a fost fixată de  ziua morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, de  ziua de naştere a lui Luis de Camoes. Mai mult, şi autorităţile din Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

Cel mai mare poet pe care l-a ivit pământul românesc

S-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, era şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi Eminovici, fiica stolnicului Juraşcu din Joldeşti. Copilăria a petrecut-o la Botoşani şi în casa părintească de la Ipoteşti, iar la Cernăuţi a urmat şcoala şi liceul german.

A debutat ca poet la 16 ani, cu o poezie scrisă în memoria fostului său profesor, Aron Pumnul, şi în acelaşi an şi-a schimbat numele în Eminescu, adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale.

Timp de trei ani, din 1866 până în 1869, a pribegit între  Cernăuţi, Blaj, Sibiu, Giurgiu şi Bucureşti şi a cunoscut direct poporul, limba, obiceiurile şi realitățile româneşti. A intenționat, dar nu a reuşit, să-şi continue studiile. A lucrat ca sufleor şi copist de roluri în trupele lui Iorgu Caragiale şi Mihail Pascaly şi a continuat să publice poezii,  drame,  fragmente de roman sau să facă traduceri din germană.

Între 1869 şi 1874, a fost student la Viena şi Berlin, ca „auditor extraordinar” la Facultatea de Filozofie și Drept din Viena şi ca bursier al asociaţiei culturale Junimea, la Berlin.

''Ştia germana şi franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?'', spunea criticul literar Dan C. Mihăilescu, într-un portretul făcut lui Eminescu.

S-a întors în ţară în 1875,  a fost director al Bibliotecii Centrale şi profesor suplinitor, redactor la ziarul Curierul de Iaşi, a continuat să publice în Convorbiri literare, iar Titu Maiorescu, ministrul Învătământului, l-a apreciat şi ajutat să primească un post de revizor şcolar pentru județele Iaşi şi Vaslui.  Eminescu s-a împrietenit cu Ioan Slavici, Iosif Vulcan, Ion Creangă, care l-a introdus în societatea politico-literară Junimea, şi s-a îndrăgostit de Veronica Micle.

Din 1877, s-a mutat la Bucureşti şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator, unde a avut o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea. La doar 33 de ani, Eminescu a dat semne de alienare mintală. Poetul suferea de psihoză maniaco-depresivă şi a fost internat în spitale şi sanatorii în ţară, la Viena şi Odessa, pentru recuperare a călătorit în Italia, a fost îngrijit de familie şi susţinut de prieteni, iar cu ajutorului lui Iacob Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu a reuşit să primească o mică pensie viageră.

Mihai Eminescu s-a stins la 15 iunie 1889, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, şi a fost înmormântat sub „teiul sfânt” din cimitirul Bellu.

„Astfel se stinse ...  cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale” – scria despre moartea poetului, George Călinescu.

Manuscrisele sale, 46 de volume, aproximativ 14 mii de file, au fost dăruite de Titu Maiorescu în 1902 Academiei Române, iar în 1948 Eminescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

Mai este citit astăzi Eminescu ?

“Unii, pentru că îl izolează pe Eminescu, vor să îl transforme într-un muzeu. Eminescu este un fenomen viu şi fiind un mare poet se lasă judecat de toate generaţiile şi rezistă. Ceilalţi, denigratorii lui, ... nu pricep ce reprezintă Eminescu pentru poezia românescă şi chiar cea universală, ori pricep şi sunt răuvoitori. Eminescu este un poet viu, care poate să-ţi placă sau să îţi placă mai puţin" -  spunea Eugen Simion.

Lectura poeziei sale începe în şcoală, iar profesori de limba română spun că Eminescu place în continuare elevilor.

„Depinde foarte mult de profesori, care deschid sensibilitatea şi ştiu ce să recomande din Eminescu, tinerii citesc mai puţin critică literară, dar ascultă de profesorii lor. Dacă ai noroc de un profesor bun, ţi-ai format sensibilitatea”, mai spunea academicianul Eugen Simion într-un interviu acordat cotidianului România Liberă în ianuarie 2011.

„Ia mai opriţi-l pe Eminescu ăsta!”

A fost un slogan, celebru în epoca în care, ca gazetar la ziarul Timpul, Eminescu scria despre viaţa politică, parlamentară şi guvernamentală, era şi cronicar literar, teatral sau monden, şi cu articolele sale reuşea să deranjeze lideri conservatori importanţi.  Eminescu avea o viziune asupra lumii şi o poziţie clară în privinţa societăţii româneşti şi critica politicienii, indiferent de culoarea politică. Scria despre cei care făceau jocurile altor interese, străine de cele ale propriului popor, şi  afirma că statul român este o creaţie împrumutată din Occident, care nu are nimic de-a face cu sufletul şi felul de-a fi al românilor.

„Acesti oameni vor să pastreze ceea ce au. Nu numai averea – căci asta n-ar insemna nimic – nu! Influenţa, vaza, rangul în ordinea sociala, jeţurile (fotoliile) din Adunare, cu un cuvant, tot ce sărmana vale a Dunării a avut de oferit (…) toate trebuie să rămână zestre inatacabilă a nulităţilor, o schimbare de guvern să nu mai fie cu putinţă“.

Sau, „S-au zidit fară îndoială multe palate în Bucuresti, s-a înmultit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau numai în străinatate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă”.

„Măsurile economice ale demagogiei sunt o maimuţărie. Îi vezi creând drumuri nouă de fier, tot atâtea canaluri pentru scurgerea industriei şi prisosului de populaţie din străinătate, pe când adevărate măsuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt în germene în chiar poporul românesc. Căile ce se deschid concurenţei absolute, departe de-a dezvolta unul din acei germeni, îi face să se usuce şi să degenereze, restrângând pe român numai la acel teren mărginit pe care mai poate suporta concurenţa, la agricultură. Dar, nefiind toţi plugari, ce devine restul ?” Sună actual ?

Universalitatea lui Eminescu

Versurile lui sale au fost citite în aproape toate colţurile lumii pentru că Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele.

Ca urmare a formaţiei sale culturale germane, primele traduceri ale operei sale poetice au fost în limba germană, au făcute chiar de Regina Carmen Sylva,  care l-a chemat la Palatul Peleş pe Eminescu pentru a-l determina să colaboreze la proiectele ei culturale. Prima regină a României a scris mult, poezii şi proză, sub pseudonimul Carmen Sylva, şi numai doi oameni au îndrăznit să-i prezinte observaţiile lor, Mihail Kogalniceanu şi poetul Eminescu, care, dupa ce a tradus suveranei o nuvela, i-a spus cu sinceritate că n-ar fi bine s-o publice.

Traducerilor în limba germană li s-au adăugat şi cele în franceză, engleză, spaniolă, portugheză, italiană, maghiară, ucraineană, găgăuză sau rromani, dar şi în chineză, japoneză, arabă, hindi, sanscrită şi chiar în Esperanto.

Şi, ca recunoaştere a universalităţii sale, la 100 de ani de la moartea poetul naţional, anul 1989 a fost declarat de UNESCO, “Anul internaţional Eminescu”, şi tot UNESCO a decis ca Mihai Eminescu să fie declarat poetul anului 2000.

Cu poemul Luceafărul, la care marele poet a lucrat nouă ani şi jumătate, a făcut zeci de variante şi peste 3 mii de modificări, Eminescu a intrat, în 2009, şi în Guinness Book of Records. Cu cele 98 de strofe, Luceafărul a fost omologat drept cel mai lung poem de dragoste.

De asemenea, NASA a numit cu numele lui Eminescu un crater cu un diametru de 125 de kilometri de pe planeta Mercur.

Iar, în catalogul planetelor mici („Minor Planet Names  - alphabetical list) printre cele 233.943  de planete din Univers care poartă un nume, la poziția 9.495 se află şi Planeta Eminescu.

sursa articol: http://stiri.tvr.ro/15-ianuarie-ziua-culturii-na-ionale-marcata-in-ziua-nasterii-lui-eminescu_54953.html

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, marcată în ziua naşterii lui Eminescu - See more at: http://stiri.tvr.ro/15-ianuarie-ziua-culturii-na-ionale-marcata-in-ziua-nasterii-lui-eminescu_54953.html#sthash.KA7xRQpm.dpuf

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, marcată în ziua naşterii lui Eminescu - See more at: http://stiri.tvr.ro/15-ianuarie-ziua-culturii-na-ionale-marcata-in-ziua-nasterii-lui-eminescu_54953.html#sthash.KA7xRQpm.dpuf

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, marcată în ziua naşterii lui Eminescu - See more at: http://stiri.tvr.ro/15-ianuarie-ziua-culturii-na-ionale-marcata-in-ziua-nasterii-lui-eminescu_54953.html#sthash.KA7xRQpm.dpuf

Mihai Eminescu – Luceafărul poeziei româneşti

Marele nostru poet Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) s-a  născut în localitatea Botoşani, în data de 15 Ianuarie 1850. El provine dintr-o familie numeroasă fiind cel de-al şaptelea copil din cei unsprezece copii din familia Eminovici. Tatăl lui se numea Gheorghe Eminovici iar numele mamei sale era Raluca Eminovici (Jurăscu înainte de căsătorie). Tatăl lui Eminescu provine dintr-o familie de ţărani iar mama sa este fiică de stolnic.

       El îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura fapt pe care poetul îl evocă foarte frumos în versurile poeziilor: ‘’Fiind băiet…’’ şi ‘’O rămâi’’.

       Deoarece a întâmpinat dificultăţi şcoala o frecventează cu intermitenţe astfel că între anii 1858 – 1866 este la şcoală la Cernăuţi, el părăsind în 1863 şcoala şi revenind în 1865 ca privatist, iar în 1866 pleacă din nou fiind angajat ca funcţionar la judecătorie şi primărie. În clasa a patra se remarcă terminând clasa al cincilea din 82 de elevi. Între anii 1869 – 1872 este student la Viena dar el poate participa doar ca auditor extraordinar, neavând bacalaureatul dat. Cursurile facultăţii erau filosofie şi drept. În paralel participă cu audienţa şi la alte facultăţi cu disciplinele: filosofie, drept, istorie, anatomie şi economie politică. Între 1872 – 1874 este student la Berlin. În anii studenţiei activează în societăţile studenţeşti având ocazia de a se împrieteni cu Ioan Slavici şi Veronica Micle.

     Analizând bogata activitate literară Eminescu este socotit, pe bună dreptate, de către cititori şi critici, ca fiind cea mai importantă voce poetică din literatura română.

     Alături de activitatea poetică Eminescu este un bun jurnalist el fiind redactor la mai multe reviste din ţară şi străinătate. De asemenea scrie proză, nuvele, dramă. În cei 39 de ani ai vieţii sale are şi activitate de profesor, traducător, director al bibliotecii centrale, revizor şcolar, copist, sufleur.

     Activitatea literară a lui Eminescu debutează în 1866 când moare Aron Pumnul, profesorul său de limba română, ocazie în care în broşura ‘’Lăcrămioarele’’ publică drept omagiu poezia ‘’La mormântul lui Aron Pumnul’’.

       La 16 ani publică poezia ‘’De-aş avea’’ în revista ‘’Familia’’ condusă de Iosif Vulcan cel care îi schimbă numele lui Eminescu din Eminovici devenindu-i ‘’naşul literar’’. În această revistă mai apar operele: ‘’Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie’’, ‘’La Heliade’’, ‘’La o artistă’’, ‘’Amorul unei marmure’’, ‘’Junii corupţi’’, drama ‘’Mira’’, fragmente din romanul ‘’Geniu pustiu’’, ‘’Adio’’, ‘’Pe lângă plopii fără soţ’’, ‘’Ce e amorul?’’, ‘’Din noapte’’.

      Eminescu lucrează la publicaţiile: ‘’Albina’’, ‘’Curierul de Iaşi (publică nuvela ,,Cezara’’), ‘’Timpul’’ şi ‘’Convorbiri literare’’.

      În ‘’Convorbiri literare’’ apar mai multe opere dintre care amintesc:

      - basmul: ‘’Făt frumos din lacrimă’’

      - poezii: ‘’Înger de pază şi noaptea’’, ‘’Melancolie’’, ,,Crăiasa din poveşti’’, ‘’Lacul’’, ,,Dorinţa’’, ‘’Povestea codrului’’, ‘’Povestea teiului’’, ‘’Mama’’, ‘’Sara pe deal’’, ,,Mai am un singur dor’’, ’’La steaua’’, ‘’Scrisorile I-IV’’

     - poeme: ‘’Epigetul’’, ‘’Înger şi demon’’

     - romanul: ‘’Aur, mărire şi amor’’

Poemul ,,Luceafărul’’ apare în aprilie 1883 în almanahul societăţii academiei social-literare ‘’România Jună’’ din Viena.

       Eminescu are o activitate bogată la cercul literar ‘’Junimea’’ unde citeşte mai multe opere dintre care: nuvela ‘’Sărmanul Dionis’’, poezia ‘’Doina’’, poemul ‘’Luceafărul’’.

       Eminescu nu o uită nici pe iubita sa Veronica Micle astfel că îi dedică câteva poezii: ,,Revedere’’, ‘’Despărţire’’, Freamăt de codru’’, Sunt ani la mijloc’’, ,,Nu voi iubi niciodată o altă femeie’’, ‘’De câte ori iubit-o’’, ‘’Pierdută pentru mine zâmbind prin lume treci’’.

       Eminescu şi Creangă scriu, datorită bunei lor prietenii câte un basm cu erou central asemănător, la Eminescu basmul este ‘’Călin’’ iar la Creangă basmul este ‘’Făt-frumos fiul iepei’’.

      Singurul volum publicat în timpul vieţii poetului a fost în 1883 la editura Socec.

      Manuscrisele poetului conţin 14 mii de file cuprinse în 46 de volume. Numărul filelor ar fi fost mai mare dacă nu ar fi intervenit bolile de care a suferit şi tratamentul precar primit datorită prejudecăţilor. De asemenea desele piedici din timpul activităţii cât şi moartea fraţilor şi a părinţilor l-au slăbit.

      Prietenii şi colaboratorii îl descriu astfel:                                                                                „Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.” Ion Luca Caragiale. ‘’Înzestrat cu o memorie uimitoare, Om foarte muncitor şi conştiincios, el era totdeauna la locul lui. Deşi pierdut mereu în gânduri ori adâncit în studii, încât uita să mănânce ori se lipsea de tigna somnului, el nu-şi pierdea niciodată din vedere datoriile şi, chiar bolnav, dac-ar fi fost, venea regulat la redacţiune, se interesa de toate şi ţinea să fie totdeauna la curent " (Ioan Slavici)

        Ca o recunoaştere a fructuoasei sale activităţi este primit ca membru al academiei în urma morţii sale. Pentru a nu fi uitat Eminescu, oamenii s-au gândit să-i dea numele la străzi, şcoli, teatru, biblioteci,  să îi scrie numele în pădure prin plantarea a zece mii de brazi astfel încât să-i fie citit numele. De asemenea fotografia şi numele său au fost inscripţionate pe bancnote. Toate aceste forme de păstrare a amintirii sunt bune, dar cel mai bun mod de a-i rămâne vie amintirea este de a citi, aprofunda opera sa şi de a vorbi frumos despre el.

       În dimineaţa zilei de 15 iunie 1889 (aproximativ orele 4) marele nostru poet în urma suferinţelor sale trece la odihnă fiind inmormântat în 17 iunie în cimitirul Belu între un tei şi-un brad având aşezată pe piept o cunună de flori de ‘’nu mă uita’’.

       Fie ca din tot ceea ce ştim despre Eminescu să păstrăm ceea ce este bun şi să ne motiveze la meditaţii şi la o viaţă frumoasă, modestă şi folositoare.

Debora Burnichi, clasa a 8-a A