Dintre
toate siturile arheologice cunoscute în zona Covasnei, cel mai bine conservat
şi spectaculos este cetatea dacică din Valea Zânelor, o adevărată bijuterie a
arheologiei româneşti. Ea se află la est de oraş, între
Pârâul Cetăţii şi Pârâul Miska, pe un munte (cota 930), care, datorită ruinelor
zidurilor de piatră, a fost numit de localnici Muntele Cetăţii sau Cetatea
Zânelor. Muntele este înconjurat din trei părţi de piscuri mai înalte,
care-i asigurau protecţia atât în faţa inamicului cât şi a vicisitudinilor
naturii. Panta de nord-vest a muntelui coboară în valea Covasnei având o largă
deschidere spre Depresiunea Târgu-Secuiesc. Pe această parte, dar şi spre sud,
se observă mai multe terase tăiate în stâncă şi amenajate în antichitate.
Primele patru au fost consolidate şi apărate cu ziduri mari de piatră, urmele
lor fiind vizibile şi astăzi. Tot cu zid de piatră a fost înconjurat şi vârful
muntelui unde se afla centrul cetăţii - acropola.
De aici, priveliştea este deosebită putându-se vedea o bună parte din
Depresiunea Braşovului. Spre nord-est şi est malurile sunt abrupte, pe alocuri
sub forma unor pereţi de stâncă, aproape imposibil de urcat.
Strălucind prin amplasare dar şi prin vestigiile păstrate, cetatea
a inspirat de-a lungul timpului admiraţie şi teamă, de numele ei legându-se
numeroase poveşti şi legende. Toate acestea au atras, pe parcursul anilor,
diverşi cercetători şi oameni de cultură, dar şi căutători de comori şi
antichităţi. Unul dintre ei, renumitul cărturar Orbán Balázs a vizitat cetatea la mijlocul sec. al XIX-lea şi a
lăsat o descriere amănunţită a vestigiilor, mult mai bine păstrate la vremea
respectivă. Impresionat de “amplasarea strategică de
excepţie” a
acesteia, el o aseamăna cu un adevărat “cuib
de vulturi care - remarca autorul - înainte
de inventarea armelor de foc, putea să reziste în faţa oricărui inamic”.
În anii 1942-1943, arheologul clujean Alexandru Ferenczi iniţiază primele săpături arheologice, reuşind
să dezlege o parte din tainele cetăţii, demonstrând că aceasta a fost
construită în epoca dacică. Dispariţia
autorului la scurt timp după aceste cercetări, pe frontul de est, a făcut
imposibilă publicarea rezultatelor acelor săpături. Din puţinele informaţii
apărute în presa vremii aflăm, printre altele, că pe acropolă a fost descoperită o locuinţă în interiorul căreia s-au
găsit vase ceramice, o statuetă de origine romană, fibule de bronz şi argint
precum şi mai multe arme şi unelte de fier.
În anul 1949, cercetările au fost reluate de un colectiv condus de
eminentul arheolog şi istoric din Cluj, Constantin
Daicoviciu, care a considerat-o ca fiind comparabilă cu cetăţile dacice din
Munţii Orăştiei (Costeşti şi Piatra Roşie), deosebindu-se doar prin sistemul de
construcţie a zidurilor.
În
anul 1968 s-au intreprins din nou săpături arheologice, de către Székely Zoltán, directorul de atunci al Muzeului
Judeţean din Sfântu Gheorghe. Cercetările lui au cuprins o parte din acropolă şi primele două terase. Cu
această ocazie au fost estimate dimensiunile cetăţii şi ale zidurilor de
fortificare, unele fără precedent în lumea dacică. S-a descoperit un bogat
material arheologic constând în vase ceramice, unelte, arme, un tezaur monetar
cuprinzând denari republicani şi imperiali romani, precum şi un mormânt.
În următoarele trei
decenii cetatea a fost abandonată şi lăsată pradă “căutătorilor de comori”,
care au răvăşit o parte din incinta şi zidurile cetăţii. Un imens prejudiciu i
l-a adus apoi furtuna care s-a abătut violent asupra Covasnei în anul 1995. Ea
a smuls din rădăcini copacii de pe cetate, dislocând părţi din ziduri şi din
complexele de locuire.“Cetatea Zânelor” de la Covasna a fost una din cele mai importante fortificaţii ale sistemului defensiv dacic. Construirea ei a presupus un efort social şi economic deosebit. Suprafaţa relativ mare a teraselor şi masivitatea liniilor de fortificaţie indică un important centru politico-militar, poate chiar o reşedinţă zonală, dar şi un loc de refugiu pentru comunităţile din imediata apropiere. Aşezată la răscruce de drumuri, ea a avut şi rolul de supraveghere a căilor de comunicaţie între sud-estul Transilvaniei, Moldova şi Muntenia. Viaţa cetăţii a încetat imediat după cel de-al doilea război daco-roman. Intrată în graniţele Provinciei Dacia, ea a avut aceeaşi soartă ca toate celelalte fortificaţii: incendierea şi distrugerea.
* informatii preluate din cartea Potenţialul turistic şi patrimoniul cultural din zona Covasnei, Editura ANGVSTIA, Sfântu Gheorghe 2002, autori V. Cavruc, Viorica Crisan, V. Sarbu