Cu ocazia Zilei Mondiale a
Sănătății Orale, sărbătorită pe tot globul pe data de 20 martie,
patru medici stomatologi din judeţul Covasna au mers la câteva şcoli şi
grădiniţe şi le-au prezentat copiilor beneficiile unei danturi sănătoase.
Şcoala noastră a primit
vizita domnului dr. Mihai Tozlovanu, medic stomatolog, membru al Asociaţiei Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din
România, care ne-a explicat importanţa controalelor stomatologice care trebuie să
aibă loc la fiecare 6 luni, pentru a ne menţine dinţii sănătoşi şi puternici,
pe lângă regulile de bază ale periajului, folosirea aţei dentare, a pastei de
dinţi cu fluor şi a apei de gură. A vorbit despre funcţionalitatea
dinţilor, despre igiena dentară, despre alimentele bune şi mai puţin bune
pentru sănătate şi implicit a dinţilor, axându-se foarte mult pe periajul
dentar şi pe igienă. Fotografiile prezentate de acesta ne-au atras
atenţia mai mult decât orice. La sfârşit, am primit pliante şi broşuri utile,
câte un pachet de gumă de mestecat din partea sponsorilor acestei acţiuni (Glaxo Smith Cline si Orbit), iar
elevii clasei a VII-a A, care au realizat desene/ planşe/ eseuri cu tema ZÂMBETE
FRUMOASE au primit diplome şi promisiunea d-lui doctor că vor fi expuse în sala
de aşteptare a cabinetului dumnealui, unde vor putea fi admirate timp
îndelungat. Promisiunea a fost ţinută!