BIBLIOTECA SCOLII GIMNAZIALE AVRAM IANCU COVASNA-VOINESTI
email: biblioteca.scolii.noastre@gmail.com

vineri, 31 octombrie 2014

Coloram si ne jucam!

Clasa a II-a coloreaza!





Ne-am jucat de Halloween

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidentalcatolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.



OSTAŞILOR ROMÂNI




POEZIE DEDICATĂ OSTAŞILOR ROMÂNI



Dragii noştri românaşi
Aţi fost nişte bravi ostaşi!
Au luptat pentru o ţară.
Chiar dacă erau să moară.

Ostaşii noştri cei vestiţi
Noi v-aşteptăm să veniţi!
Au luptat cu vitejie
Pentru a noastră Românie!
O zi noi azi sărbătorim
ZIUA ARMATEI ce-o iubim!

Compusă de către elevii clasei a VI-a A
Popica Elena
Şulea Jasmine
Gaiţă Cristian
Vlaicu Mihnea

miercuri, 29 octombrie 2014

ÎMPĂRĂŢIA CĂRŢILOR



POPAS ÎN LUMEA CĂRŢILOR
CĂRTICICA MEA DE LECTURĂ

Cuvintele sunt cărămizi cu care putem clădi castele de iubire, curaj, credinţă, generozitate, cinste, demnitate, adevăr...putem construi cetăţi imense de sentimente şi virtuţi morale în sufletele copiilor.
            De aceea, vom urma sfaturile lui Alexandru Vlahuţă şi vom porni adesea, împreună  cu elevii , în călătorii „ pe aripile cuvintelor”deoarece dezlegarea tainelor literaturii trebuie să fie o prioritate permanentă.La clasa a III-a A doamna învăţătoare Cimpoi Maria a făcut o mică cărticică  de lectură intitulată „Popas în lumea cărţilor” care  conţine poveşti, povestiri, poezii, fişă de autor, desene, creaţii artistice, fişe de lucru, rebusuri, jocuri didactice, de următorii scriitori :        Ion Creanga, George Topârceanu,  Mihai Eminescu,  Mihail Sadoveanu,  Vasile Alecsandri, Ion Luca Caragiale, Tudor Arghezi, George Coşbuc, Nicolae Labiş, Cezar Petrescu, Elena Farago, Otilia Cazimir, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Petre Ispirtescu şi Emil Gârleanu.
            Prin această activitate se încurajează atitudinea elevului faţă de lectură, se stimulează imaginaţia, curiozitatea, perseverenţa încrederii în propriile forţe, se formează un vocabular bogat şi nu în ultimul rând stimularea interesului pentru carte şi dezvoltarea gustului pentru citit.
            La clasa I-a A doamna învăţătoare Cara Iuliana le-a citit elevilor o poveste, deoarece  ei acum au început să facă cunoştinţă cu literele din Abecedar, iar ei la rândul lor au redat-o prin desen.
           
                        Bibliotecar Poteică Mirela













duminică, 26 octombrie 2014

FILE DE ISTORIE – 25 OCTOMBRIE 1944



„Pe eroi nu-i căutați în mormânt, ci în inima vostră” – Nicolae Iorga
25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.
La 25 octombrie 1944, Armata Română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal alcătuiesc un drum glorios, soldat pe pământul transilvan cu numeroase jertfe. Mii de militari din cadrul Armatei a IV-a, comandată de bravul general Dăscălescu, şi trupele Armatei I ale generalului Atanasiu au căzut vitejeste în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare şi Carei, în total peste 50.000 de oameni (morţi şi răniţi). Odată cu încheierea acţiunii de eliberare a teritoriului patriei, după 25 octombrie 1944, Armata Română a participat la eliberarea Ungariei. Ea a desfăşurat acţiuni militare pe Tisa mijlocie, pentru eliberarea oraşelor Debreţin şi Nyiregyhaza şi a participat la marea operaţie pentru eliberarea Budapestei, unde şi-a adus o contribuţie importantă la ruperea centurilor fortificate ale oraşului şi la nimicirea marilor centre de rezistenţă. Ostaşii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii. Pe frontul de vest, efortul economic al României a atins fabuloasa sumă de 1.120.000.000 dolari, ceea ce însemna de patru ori bugetul României pe exerciţiul financiar 1937-1938. Zilnic, contribuţia României în războiul antihitlerist a fost de aproape 5 milioane de dolari. La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârşit cu Victoria Naţiunilor Unite – armata română se găsea în apropiere de Praga şi în estul Austriei, prezentându-se cu un bilanţ bogat de luptă, şi s-a întors în ţară cu drapelele de luptă acoperite de glorie, trecând pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care şi-a făcut datoria faţă de patrie şi poporul său, precum şi faţă de alte popoare.

Prof. Adriana Bota



La Şcoala Gimnazială Avram Iancu din Covasna, Ziua Armatei României a fost sărbătorită cu cinstea cuvenită acestei zile. La orele de istorie s-au desfăşurat activităţi cu scopul comemorării eroilor neamului căzuți la datorie şi a conştientizării importanţei acestei zile şi a rolului Armatei Române în istoria ţării noastre, coordonate de prof. Adriana Bota (prezentări Power Point, eseuri, discuţii, momente de reculegere). Biblioteca şcolii, prin implicarea doamnei bibliotecare Mirela Poteică, în parteneriat cu Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu, a iniţiat activităţi-concurs (desene, planşe, colaje cu tema OMAGIU ARMATEI ROMÂNIEI), participanţii fiind răsplătiţi de către Asociaţie cu diplome şi premii constând în cărţi.














Elevii aveau proaspata in memorie vizita in scoala noastra a militarilor de la Batalionul 22 Vanatori de Munte Ciresoaia de la garnizoana Sfantu Gheorghe si de la Centrul Militar Judetean Covasna, Biroul de informare-  recrutare.





miercuri, 22 octombrie 2014

Ziua Armatei României în şcoala noastră

In data de 22 octombrie 2014, elevii scolii Avram Iancu din Covasna au avut parte de o zi interesanta. In vizita la scoala noastra au venit militari de la Batalionul 22 Vanatori de Munte Ciresoaia de la garnizoana Sfantu Gheorghe si de la Centrul Militar Judetean Covasna, Biroul de informare-  recrutare. 
In cadrul proiectului ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI ÎN ȘCOLI initiat de Ministerul Apararii Nationale, organizat prin centrele militare judetene, unitatea din Sfantu Gheorghe a prezentat elevilor tehnica militara, activitati specifice, precum si oferta educationala pentru institutiile de invatamant militar.
Evenimentul a avut loc cu ocazia Zilei Armatei, sarbatorita pe 25 octombrie.
Ne-a onorat si prezenta, in mijlocul copiilor interesati de ceea ce presupune o viata militara, a ultimului veteran de razboi din orasul Covasna, domnul Gheorghe Cojocaru, caruia ii dorim viata lunga si multa sanatate.