ÎN LIBRĂRII SE VINDE AUR LA PREŢ DE HÂRTIE

Luna aceasta, revista D'ALE SCOLARULUI a clasei a 6-a a avut un "Guest Redactor". Ii multumim d-rei Bârlă Anca din clasa a XII-a pentru articol. Si pentru ca ne-a placut, il publicam si pe blogul bibliotecii!

„Citenie - vot lucisee ucenie.”

(„Lectura, iată învăţătura cea mai bună.”)

      O carte este o colecţie de hârtii, pergamente sau alte astfel de materiale, în formă de coli sau foi de cele mai multe ori egale între ele şi legate sau broşate într-un volum. Cărţile sunt de obicei tipărite (rareori scrise de mână) şi conţin diverse lucrări scrise, pe cea mai mare diversitate de teme. O carte este de asemenea o operă literară sau ştiinţifică, sau o parte semnificativă dintr-o astfel de operă. Aceasta este definiţia din dicţionar a cărţii. Dar putem defini cartea doar prin înşiruirea componentelor ei materiale şi de conţinut? Eu nu cred asta!

       E ca şi cum am încerca să descriem ploaia fără să o fi simţit măcar o dată. Cartea e definită de emoţie, bucurie, melancolie, tristeţe, de pleiada de sentimente care ne învăluie în momentele în care ne lăsăm pradă magiei lecturii. Da, este cu adevărat MAGIE în fiecare frază citită, în fiecare strofă, în fiecare început şi sfârşit. Dar ceea ce surprinde cu adevărat este strălucirea de ansamblu. Strălucire care răpeşte zâmbete, hohote de râs, lacrimi, suspine, dar care întotdeauna rămâne gravată în mintea şi sufletul cititorului.

      Dacă noi am fi conştienţi de faptul că în librării, alături de tone de maculatură, se vinde şi aur la preţ de hârtie, am alerga să ne împrumutăm de la rude sau de la vecini pentru a ne strânge o comoară cât mai serioasa. ÎN LIBRĂRII SE VINDE AUR LA PREŢ DE HÂRTIE, şi totuşi oamenii nu se îngrămădesc să îl cumpere. Asta pentru că nimeni nu le deschide ochii. Dar noi avem ochii deschişi, larg deschişi, aşa că trebuie să cumpărăm, sau să împrumutăm aur. Să ne strângem propria comoară.

       Vorbim despre cărţi. Ce citim? Citim doar cărţile bune? Theofil Simenschy spune: „Nu citiţi niciodată cărţi bune. Da, da, luaţi creionul şi notaţi: nu citiţi niciodata cărţi bune; căci dacă aţi avea trei existenţe, tot nu aţi avea timp să le citiţi pe toate cele foarte bune.”  Dar, care sunt cărţile foarte bune?

      Da, eu aşa văd şi aşa înteleg…

      “Cea mai frumoasă carte“, e aceea în care te regăseşti cel mai mult.

      “Cel mai bun scriitor” , e acela care a reuşit prin substanţa cuvintelor lui să te aducă cât mai aproape de adevărata ta latură umană, către ceea ce te definete ca şi om, ca şi existenţă. Acela care a reuşit nu numai să te descopere dar să te şi înveţe, să te motiveze. Adică acela care ţi-a indus anumite stări de spirit – acela poate fi definit ca “cel mai bun”! Nu trebuie să-mi arate el, prin scrierile lui, cum sunt eu şi ce trebuie să fac. Pentru că nu de asta avem nevoie. Nu de confirmare a ceea ce suntem, ci de o continuitate a ceea ce vom fi!  Continuitatea noastră reprezintă însăşi viaţa, de aceea cărţile ne sunt indispensabile.

      În continuare, vă propun un joc. Un joc care se va ghida după următoarea afirmaţie: „O scurtă privire într-o carte, şi auzi vocea unei alte persoane. Să citeşti înseamnă să călătoreşti în timp.” (Carl Sagan).

      Regulile jocului sunt simple: în fiecare zi a unei săptămâni, luaţi în mână o carte (alta de fiecare dată), deschideţi-o la întâmplare, citiţi cele două pagini şi notaţi într-un caiet emoţiile care v-au învăluit, imaginile care v-au apărut în minte, tărâmul în care aţi ajuns citind, pe scurt, impactul pe care textul citit l-a avut asupra voastră. La sfărşitul săptămânii, încercaţi să realizaţi un text, ajutându-vă de propriile însemnări, cu titlul: „Să citeşti însemnă să călătoreşti în timp.” Cele mai frumoase compuneri vor fi publicate în următorul număr al revistei.

       În încheiere vă propun un pact: să fim curioşi! Şi să citim, sa citim mult! Să ne redescoperim şi să nu ne oprim doar la treapta asta.