Întreaga lume a sărbătorit în data de 23
septembrie, Ziua Mondială a Curăţeniei. Această zi s-a dorit a fi
conştientizarea şi reamintirea faptului că protejarea mediului înconjurător
trebuie să reprezinte un stil de viaţă, nu doar un eveniment în sine.
Cu această ocazie elevii clasei a
VI-a B de la Şcoala Gimnazială AVRAM IANCU din Covasna au ieşit la curăţenia
spaţiului ce înconjoară şcoala şi curtea şcolii. Prin actiunea lor de ecologizare au
tras un semnal de alarmă tuturor oamenilor, să participe la protejarea naturii,
a întregului mediu înconjurător, deoarece simţim cu toţii că el este factorul
principal dătător de viaţă pentru noi toţi.
În anul 1993 a fost stabilită
pentru prima dată, Ziua Mondială a Curăţeniei, cu scopul de a inspira şi de a
îndemna comunităţile să cureţe, să îmbunătăţească şi să protejeze mediul, prin
realizarea de acţiuni care pot varia de la igienizarea unor zone, plantarea de
arbori şi arbuşti la proiecte referitoare la conservarea apei şi a energiei.
Ziua Mondială a Curăţeniei
încearcă anual să ne amintească fiecăruia dintre noi că un mediu curat este un mediu
sănătos.
Bibliotecar, Poteică Mirela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va asteptam parerile, sugestiile, gandurile bune!