„Citenie - vot lucisee ucenie.”
(„Lectura, iată învăţătura cea mai bună.”)
O carte este o colecţie de hârtii,
pergamente sau alte astfel de materiale, în formă de coli sau foi de cele mai
multe ori egale între ele şi legate sau broşate într-un volum. Cărţile sunt de
obicei tipărite (rareori scrise de mână) şi conţin diverse lucrări scrise, pe
cea mai mare diversitate de teme. O carte este de asemenea o operă literară sau
ştiinţifică, sau o parte semnificativă dintr-o astfel de operă. Aceasta este
definiţia din dicţionar a cărţii. Dar putem defini cartea doar prin înşiruirea
componentelor ei materiale şi de conţinut? Eu nu cred asta!
E ca şi cum am încerca să descriem
ploaia fără să o fi simţit măcar o dată. Cartea e definită de emoţie, bucurie,
melancolie, tristeţe, de pleiada de sentimente care ne învăluie în momentele în
care ne lăsăm pradă magiei lecturii. Da, este cu adevărat MAGIE în fiecare
frază citită, în fiecare strofă, în fiecare început şi sfârşit. Dar ceea ce
surprinde cu adevărat este strălucirea de ansamblu. Strălucire care răpeşte
zâmbete, hohote de râs, lacrimi, suspine, dar care întotdeauna rămâne gravată
în mintea şi sufletul cititorului.
Dacă noi am fi conştienţi de faptul că în
librării, alături de tone de maculatură, se vinde şi aur la preţ de hârtie, am
alerga să ne împrumutăm de la rude sau de la vecini pentru a ne strânge o
comoară cât mai serioasa. ÎN LIBRĂRII SE VINDE AUR LA PREŢ DE HÂRTIE, şi totuşi
oamenii nu se îngrămădesc să îl cumpere. Asta pentru că nimeni nu le deschide
ochii. Dar noi avem ochii deschişi, larg deschişi, aşa că trebuie să cumpărăm,
sau să împrumutăm aur. Să ne strângem propria comoară.
Vorbim despre cărţi. Ce citim? Citim
doar cărţile bune? Theofil Simenschy spune: „Nu citiţi niciodată cărţi bune.
Da, da, luaţi creionul şi notaţi: nu citiţi niciodata cărţi bune; căci dacă aţi
avea trei existenţe, tot nu aţi avea timp să le citiţi pe toate cele foarte
bune.” Dar, care sunt cărţile foarte
bune?
Da, eu aşa văd şi aşa înteleg…
“Cea mai frumoasă carte“, e aceea în care
te regăseşti cel mai mult.
“Cel mai bun scriitor” , e acela care a
reuşit prin substanţa cuvintelor lui să te aducă cât mai aproape de adevărata
ta latură umană, către ceea ce te definete ca şi om, ca şi existenţă. Acela
care a reuşit nu numai să te descopere dar să te şi înveţe, să te motiveze.
Adică acela care ţi-a indus anumite stări de spirit – acela poate fi definit ca
“cel mai bun”! Nu trebuie să-mi arate el, prin scrierile lui, cum sunt eu şi ce
trebuie să fac. Pentru că nu de asta avem nevoie. Nu de confirmare a ceea ce
suntem, ci de o continuitate a ceea ce vom fi!
Continuitatea noastră reprezintă însăşi viaţa, de aceea cărţile ne sunt
indispensabile.
În continuare, vă propun un joc. Un joc
care se va ghida după următoarea afirmaţie: „O scurtă privire într-o carte, şi
auzi vocea unei alte persoane. Să citeşti înseamnă să călătoreşti în timp.”
(Carl Sagan).
Regulile jocului sunt simple: în fiecare
zi a unei săptămâni, luaţi în mână o carte (alta de fiecare dată), deschideţi-o
la întâmplare, citiţi cele două pagini şi notaţi într-un caiet emoţiile care
v-au învăluit, imaginile care v-au apărut în minte, tărâmul în care aţi ajuns
citind, pe scurt, impactul pe care textul citit l-a avut asupra voastră. La
sfărşitul săptămânii, încercaţi să realizaţi un text, ajutându-vă de propriile
însemnări, cu titlul: „Să citeşti însemnă să călătoreşti în timp.” Cele mai
frumoase compuneri vor fi publicate în următorul număr al revistei.
În încheiere vă propun un pact: să fim
curioşi! Şi să citim, sa citim mult! Să ne redescoperim şi să nu ne oprim doar
la treapta asta.