La sfârşitul săptămânii trecute, câţiva elevi ai şcolii noastre au participat la Proiectul SINCRON.  
Proiectul s-a desfăşurat în perioada 17-30 sept. 2013 cu ocazia 
derulării campaniei Lets do it, Romania!, proiect organizat la nivel 
naţional de Agenţia Naţională de Mediu, la care au participat câte 10 
elevi din 10 şcoli ale judeţului Covasna împreună cu profesorii lor. De la şcoala "Avram Iancu" au participat 15 elevi. Proiectul şi-a propus să 
conştientizeze în rândul elevilor importanţa reciclării selective, 
efectele nocive asupra mediului a comportamentului umanşsi să-i înveţe 
pe aceştia să aibă un comportament ECO prin respectarea mediului înconjurator şi  protejării speciilor aflate în rezervaţiile naturale. 
In acest sens organizatorii au ţinut prezentări şi prelegeri interactive
 despre cum să avem un mod de viaţă ECO şi să protejăm resursele, dar 
s-au derulat şi acţiuni de ecologizare în zona staţiunii Balvanyos, în
 ziua de sâmbătă, iar duminică tţti elevii au participat la campania de 
plantare a puieţilor din zona localităţii Olteni. 
Proiectul a fost bine 
primit de elevi care s-au implicat în toate activităţile desfăşurate în 
aceste zile, finalizat cu Concursul Natura 2000 prin ochii copiilor, unde
 echipajul format din Olărescu Alina, Sandulea Ana-Maria, Bunghez 
Emilian, Papuc Horea si Manea Darius a obţinut locul III, iar celelalte
 2 echipe au primit premii speciale.
Iată şi câteva imagini:





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va asteptam parerile, sugestiile, gandurile bune!